Manastirea Caraiman

Mănăstirea Caraiman se află pe Valea Prahovei, chiar la poalele Caraimanului, pe un drum către un peisaj de poveste.

Mănăstirea Caraiman este situată la o altitudine de aprox. 900 m, fiind printre cele mai mari altitudini în care s-a construit un locaș de cult în țara noastră.

Cum ajungi la Mănăstirea Caraiman Drumul până la mânăstire este destul de accesibil. Se poate ajunge cu mașina pe stradă Palanca ce pornește din DN 1. Cei care ajung acolo venind dinspre București vor vira spre stânga pentru a intra pe strada Palanca. Pentru amatorii de plimbări la pas, la mănăstirea Caraiman se poate ajunge și pe jos. Traseul prin pădure este recomandat atunci când nu plouă și este cald afară. De pe strada Telecabinei din Bușteni se desprinde către stânga o potecă prin pădure ce merge pe sub coroanele întunecate ale brazilor. În cele din urmă, într-o oază de lumina, masivul Caraiman ivindu-se în toată splendoarea lui.

X
× Discută cu noi